Alin Cocoş, fiul omului de afaceri Dorin Cocoş, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie, într-un dosar al Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea pentru un teren supraevaluat.
În acest dosar, procurorii i-au mai reţinut, joi şi vineri, pe Adriean Videanu şi pe un fost consilier al Alinei Bica, Florentin Mihăilescu.
Procurorii vor cere vineri la instanţa supremă arestarea preventivă a celor trei, dar şi a Alinei Bica, aflată deja în arest în dosarul privind despăgubirea ilegală a unui teren.
Potrivit unui comunicat al DNA, Alin Cocoş este cercetat pentru dare de mită şi trafic de influenţă, Adriean Videanu, pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Florentin Mihăilescu, pentru complicitate la luare de mită.
În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de Alina Bica, pentru luare de mită (două infracţiuni), abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două infracţiuni) şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit anchetatorilor, la data de 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care a făcut parte printre alţii şi Alina Bica, a aprobat raportul de evaluare prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 130.535 mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 de lei. Beneficiarul drepturilor litigioase, motivat şi de valoarea uriaşă a sumei pe care urma să o primească, a acceptat solicitarea inculpatului Cocoş Alin de a cesiona 25% din drepturile de despăgubire la trei persoane, indicate de acesta, în schimbul susţinerii cauzei sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest demers, s-a implicat şi Florentin Mihăilescu, un apropiat al lui Alin Cocoş, care a intermediat relaţia cu Bica, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului de despăgubire respectiv, spun procurorii.
În schimbul influenţei realizate, Alina Bica a primit o cotă parte, egală cu a lui Mihăilescu, dintr-un teren situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi, ce aparţinea unei rude a lui Alin Cocoş.
G.C.